22 noiembrie 2024

Mihai Fifor: PSD a reușit să determine Guvernul să țină școlile deschise și să testeze periodic eleviiLive Arad – Știri din Arad

PSD a obținut o victorie majoră în lupta pentru menținerea școlilor deschise, în condiții de siguranță pentru elevi și profesori. După luni întregi de presiune continuă asupra decidenților din Educație și Sănătate, Guvernul a acceptat în sfârșit propunerea PSD de a se renunța la închiderea unităților de învățământ în funcție de rata de incidență și de a asigura, în schimb, testarea periodică a elevilor pentru a preveni apariția focarelor COVID-19.

„Marți, la audierea conducerii DSP București în Comisia pentru Sănătate şi familie a Camerei Deputaților, reprezentantul PSD, dr. Alexandru Rafila, a arătat că pragul de incidență de 6 la mie pentru închiderea școlilor este doar o convenție arbitrară, care nu poate justifica închiderea școlilor în care nu există niciun caz de COVID-19.

PSD consideră că Guvernul are obligația de a implementa rapid, ceea ce nu a făcut în vacanța de vară, respectiv să organizeze testarea periodică în școli, inclusiv prin utilizarea testelor COVID-19 non-invazive, care, chiar dacă nu sunt încă omologate la nivelul Uniunii Europene, sunt folosite pe scară largă de multe state membre pentru testarea frecventă a elevilor.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

 

The post Mihai Fifor: PSD a reușit să determine Guvernul să țină școlile deschise și să testeze periodic elevii appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *