22 noiembrie 2024

Doar 37% dintre angajați mai lucrează de acasă. Stimulente pentru revenirea la birou

După o perioadă prelungită în care munca de acasă a devenit ceva normal pentru mulți, majoritatea angajaților români au revenit în ultima perioada la birou. Schimbarea este alimentată de dorința companiilor de a redobândi un mediu de colaborare directă și de a stimula dinamica echipelor.
Aproape două treimi dintre angajaţii din România, adică 63%, îşi desfăşoară activitatea exclusiv de la birou, marcând o revenire semnificativă la modelul tradiţional de muncă.
Pe de altă parte, 13% dintre angajați optează pentru un program mixt, lucrând 3-4 zile pe săptămână de la birou, și doar 10% continuă să își desfășoare activitatea exclusiv remote, conform unui sondaj recent. Aceste cifre ne arată o preferință tot mai clară a companiilor pentru prezența fizică la locul de muncă. Deci lucrurile s-au schimbat.
Top-managerii, angajaţii din echipele administrative, precum cele din HR sau financiar-contabilitate, plus middle managerii conduc clasamentul categoriilor profesionale cu cea mai mare prezenţă la birou. Aceste funcții necesită, în general, o coordonare directă a echipelor sau gestionarea unor activități care sunt mai eficiente în mediul fizic de lucru, ceea ce explică preferința pentru munca de la birou.
Dacă analizăm opțiunile de muncă în funcție de vârstă, observăm că revenirea la birou este mai populară în rândul Generației X, care înregistrează cea mai mare pondere, cu 74,8%. Următorii sunt Milenialii, cu 54,1%, iar Generația Z, care a crescut în era digitală, e împărțită în două, adică jumătate la birou, jumătatea în sistem hibrid sau de la distanță.
Pentru angajații care preferă sistemul hibrid, întoarcerea full-time la birou nu este o opțiune imediată fără beneficii suplimentare oferite de angajatori. Printre stimulentele cele mai apreciate se numără masa de prânz asigurată, indicată de 37,2% dintre respondenți, subvenționarea transportului, cu 34,5%, și mai multe zile de concediu, beneficiu menționat de 26,9%.
Deși unii angajatori continuă să susțină lucrul de la distanță, majoritatea angajaților și companiilor revin treptat la obiceiurile de dinainte de pandemie, cu biroul redevenind punctul central al activităților profesionale, scrie tvrinfo.ro.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *