25 noiembrie 2024

Utiştii Vukcevic şi Dangubic au fost incluşi de LPF în echipa etapei a doua din Liga 1Live Arad – Știri din Arad

Prima victorie stagională a UTA-ei, 1-0 la Pitești, a adus și primele nominalizări ale unor jucători arădeni în formula ideală a rundei a doua din Liga 1. Astfel, atacantul Filip Dangubic, autorul golului de trei puncte din Trivale și fundașul muntenegrean Marko Vukcevic au fost incluși de LPF în echipa etapei. Vorbim despre doi dintre stranierii transferați de UTA în această vară. Cei care întocmesc aceste echipe ale etapelor din primul eşalon i-au şi caracterizat pe cei doi fotbalişti ai „Bătrânei Doamne”: Filip Dangubic (UTA / 26 de ani) – Pe lângă cele trei puncte aduse prin reuşita sa, cu siguranţă, golul izbutit la Piteşti va candida pentru un loc fruntaş în topul celor mai frumoase marcate în această stagiune; Marko Vukcevic (UTA / 28 de ani) – Venit în această vară, fundaşul muntenegrean s-a integrat rapid în sistemul gândit de Laszlo Balint. A avut prestaţii apreciate în ambele jocuri din acest sezon.

Iată echipa etapei în opinia LPF: Roland Niczuly (Sepsi OSK / 25 de ani) – Marko Vukcevic (UTA  / 28 de ani), Dragoş Grigore (Rapid / 34 ani), Ionuţ Larie (FCV Farul / 34 de ani), Iasmin Latovlevici (CFR Cluj / 35 de ani) – Olimpiu Moruţan (FCSB / 22 de ani), Rareş Ilie (Rapid / 18 ani), Mihai Roman (FC Botoşani / 36 de ani) – Andrei Cordea (FCSB / 22 de ani, Filip Dangubic (UTA / 26 de ani), Juan Bauza (FC U / 25 de ani). Antrenor: Mihai Iosif (Rapid / 46 de ani). (foto: UTA Arad, facebook)

The post Utiştii Vukcevic şi Dangubic au fost incluşi de LPF în echipa etapei a doua din Liga 1 appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *