Benga şi Hora intră în calcule pentru meciul cu FCSB, iar UTA poate alinia cea mai bună formulă!Live Arad – Știri din Arad
UTA se află în plin ciclu de pregătire săptămânal înainte de marele meci cu FCSB, de duminică seara, care a trezit la Arad un foarte mare interes. Ca dovadă că biletele puse în vânzare s-au epuizat într-o oră şi jumătate. Iar alte peste 2.500 sunt gata să fie vândute şi ele, pentru că de la 1 august se poate ocupa 75% din capacitatea arenelor, în condiţiile deja ştiute. Iar oficializarea acestei noi schimbări privind accesul spectatorilor la competiţiile sportive e pe…drum. Aşa că, probabil, vineri, sau cel târziu sâmbătă, suporterii care nu au prins bilete în primă fază trebuie să fie pe fază! UTA ar putea juca, aşadar, cu peste 8.000 de suporteri alături, iar atmosfera va fi cu siguranţă una incendiară. Veşti bune vin şi dinspre echipă, Laszlo Balint reuşind să îşi recupereze total doi dintre jucătorii importanţi, fundaşul central Alex Benga, introdus pe final şi în victoria de la Piteşti şi Ioan Hora, refăcut şi el după accidentarea din meciul cu Farul. De asemenea, Liviu Antal se pregăteşte normal, el acuzând probleme musculare după confuntarea din Trivale. Dacă Hora are şanse mari să fie titular, Balint are de ales între Benga, care încă nu e chiar la nivel maxim şi croatul Medjimorec, bun în centrul defensivei cu Argeşul. Probabil că antrenorul UTA-ei va opta tot pentru sistemul 4-2-3-1, pentru a aglomera mijlocul şi a acoperi cât mai bine spaţiile în faţa unei formaţii cu jucători tehnici şi rapizi, precum cei ai FCSB-ului.
Florin Ilie şi Isac mai au de tras, Negoescu – absenţă de ultimă oră
Doar Florin Ilie şi Damian Isac mai au puţin de tras pentru a intra în calcule, în vreme ce Tudor Călin a suferit o fractură de metatarsian și va fi, după cum se ştie, indisponibil până în toamnă. Isac nu a mai jucat de peste trei luni şi e greu de crezut că va fi aruncat în luptă chiar cu FCSB, fie şi câteva minute. O altă absenţă certă pentru UTA în meciul cu FCSB este cea a lui Claudiu Negoescu, convocat la o acțiune a echipei naționale Under 19, la care se va prezenta sâmbătă seara. Pe 3 și 5 august, „tricolorii” vor înfrunta reprezentativă similară a Israelului în meciuri amicale. David Miculescu, Adrian Mar, Marcel Mercioiu, Cristi Mihai și portarul Haralambie Mociu vor fi utiștii apţi cu FCSB, care se încadrează în regula Under. Meciul UTA – FCSB contează pentru etapa a treia a Ligii 1 şi se dispută duminică, 1 august, ora 22, pe stadionul “Francisc Neuman”.
The post Benga şi Hora intră în calcule pentru meciul cu FCSB, iar UTA poate alinia cea mai bună formulă! appeared first on Live Arad – Știri din Arad.