Pericolul din „sticla“ de plastic: Cum devine cancerigenă apa din petLive Arad – Știri din Arad
Agenții de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului au descoperit aproape 350 de operatori economici din 450 controlați, care nu respectau condițiile de depozitare pentru apa plată, băuturile răcoritoare și sucuri, scrie digi24.ro. Aceștia au găsit zeci de paleți cu pet-uri cu apă și suc ținute în soare, pe caniculă, și chiar la temperaturi ridicate în depozite. Fizicianul Silviu Gurlui a explicat marți seara la Digi24 că acest lucru este periculos. Apa plată devine cancerigenă dacă sticlele sunt ținute în soare, pentru că sunt anumiți compuși chimici care se transferă din pet în apă, sau în suc, spune acesta.
Din cantitatea totală de produse controlate de aproape un milion de litri, comisarii ANPC au găsit nereguli la o treime din aceste produse.
Operatorii economici care nu au respectat legislația în vigoare privind depozitarea au primit amenzi însumând aproape două milioane de lei.
De asemenea, inspectorii care au desfășurat campania de control au obligat agenții economici să retragă de la vânzare o cantitate de peste 300 de mii de litri. Produse expuse direct la razele soarelui, lipsa unui preț vizibil la afișare sau vânzarea unor băuturi expirate au fost câteva dintre regulile pe care depozitele nu le-au respectat.
Paul Anghel, director general ANPC: Odată cu creșterea temperaturii ambientale și în depozite, și nu numai în depozite, ci și în exteriorul depozitelor anumitor operatori economici, am găsit depozitate la temperatura mediului ambiant anumite produse – ape minerale, ape plate, inclusiv o parte din sucuri, chiar și în depozitele operatorilor economici, am găsit tempraturi peste cele impuse de către producător.
Am găsit produse la umbră, dar în căldură și am găsit și produse ținute în soare.
Nu este bine acest lucru. Există anumite condiții de depozitare impuse de fiecare producător, condiții de depozitare care rezultă dintr-o fișă tehnică de securitate a produsului respectiv.
În fișa tehnică de securitate sunt incluse temperaturile maximale la care produsul poate fi depozitat în condiții de siguranță, astfel încât să nu schimbe caracteristice esențiale.
În cadrul analizelor care se fac pentru potabilitatea apei, există niște temperaturi – între 22 și 37 de grade Celsius, și după aceste temperaturi, sau în afara acestor temperaturi, caracteristicile esențiale ale produsului se schimbă. Există posibilitatea să se creeze germeni patogeni sau nepatogeni, numărul total de germeni să fie modificat în condițiile în care fie este expus la temperaturi, cum au fost în situațiile prezentate la televizor, temperaturi caniculare, fie că sunt temperaturi foarte scăzute.
De asemenea există riscul ca acele plastice, acel pet să elimine în lichid anumite substanțe care pot pune în pericol sănătatea oamenilor, pot deveni chiar cancerigene.
The post Pericolul din „sticla“ de plastic: Cum devine cancerigenă apa din pet appeared first on Live Arad – Știri din Arad.