25 noiembrie 2024

Mexicul va proteja o jurnalistă ameninţată de un cartel al drogurilorLive Arad – Știri din Arad

Guvernul mexican a anunţat luni măsuri de protecţie pentru o jurnalistă şi un canal de televiziune, după ameninţări transmise printr-o înregistrare video de către un grup armat care se revendică drept unul dintre cele mai puternice carteluri de droguri din Mexic, potrivit agerpres.ro.
„Guvernul va lua măsuri adecvate pentru a proteja jurnaliştii şi media vizate de ameninţări”, a declarat pe Twitter Jesús Ramírez, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Andrés Manuel Lopez Obrador.
„Libertăţile democratice trebuie să fie garantate, la fel şi dreptul la informare”, a adăugat el.
Într-o înregistrare difuzată pe reţelele de social media, un bărbat care se prezintă drept Rubén Oseguera, liderul cartelului Jalisco – Noua generaţie (CJNG), una dintre cele mai puternice reţele de trafic de droguri din Mexic, ameninţă canalul TV Milenio şi pe jurnalista sa Azucena Uresti.
Înconjurat de mai mulţi indivizi cu cagule pe cap şi echipaţi cu arme puternice, bărbatul cere ca acoperirea mediatică a conflictului cu alte grupări din statul Michoacán (vestul Mexicului) să fie „corectă”.
Jurnalista vizată în înregistrare nu s-a exprimat încă, dar organizaţia de apărare a libertăţii presei din Mexic a condamnat incidentul şi a cerut protecţia autorităţilor.
„Această practică repetată, constând în a ameninţa public media şi jurnalişti fără nicio jenă, fără nicio teamă, este gravă, întrucât ea semnifică faptul că aceste grupări se consolidează în faţa pasivităţii statului”, avertizează Balbina Flores, reprezentanta Mexicului în cadrul organizaţiei Reporteri fără Frontiere (Reporters sans frontieres, RSF).
Balbina Flores a cerut guvernului mexican să asigure securitatea reporterilor vizaţi de grupările criminale, dar a menţionat că anume corespondenţii din zonele de conflict sunt cei mai vulnerabili.
La rândul său, jurnalistul Héctor de Mauleon, care investighează traficul de droguri, a declarat pe Twitter că această ameninţare „este foarte îngrijorătoare” şi „nu poate fi trecută sub tăcere”.
Mexicul este una din ţările cele mai periculoase pentru presă, cu peste 100 de jurnalişti ucişi din 2000 şi până în prezent, potrivit cifrelor Comisiei pentru drepturile omului.
Anul acesta, trei jurnalişti au fost asasinaţi. Ultimul dintre ei, Ricardo Lopez , care declarase că primise ameninţări în statul Sonora (nord), a fost ucis la 22 iulie.
În 2020, opt jurnalişti au fost asasinaţi, potrivit RSF. Peste 90 % dintre crimele comise împotriva jurnaliştilor din Mexic rămân nepedepsite, denunţă organizaţiile de apărare a libertăţii de exprimare.

The post Mexicul va proteja o jurnalistă ameninţată de un cartel al drogurilor appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *