Atac fără precedent la Cîțu: „Amestecă bețivăneala cu rectificarea”Live Arad – Știri din Arad
Reprezentanții USR PLUS au reacționat dur după ce premierul Florin Cîțu a declarat sâmbătă că partenerii de guvernare conduși de Barna și Cioloș sunt supărați și au exploatat incidentul din SUA pentru că nu au primit la rectificarea bugetară cât și-au dorit, conform b1 tv.
Liviu Iolu i-a răspuns lui Cîțu și arată că singurul care ”amestecă bețivăneala cu rectificarea” este chiar premierul.
”Florin Cîțu spune că ”supărarea” USR PLUS și reacția despre faptul că a ascuns arestarea din SUA are legătură cu rectificarea bugetară pentru că miniștrii nu au primit cât au cerut. Golănie, singurul care amestecă bețivăneala cu rectificarea e chiar Florin Cîțu.”, scrie Liviu Iolu pe Facebook.
În general, pe grupurile interne ale celor de la USR PLUS, declarațiile premierului au fost percepute ca un nou atac împotriva lor: “Citu a spus cuvant cu cuvant ca daca acceptam rectificarea bugetara cum dorea USRPLUS, nu mai aveau ei probleme astea de morala”, comentează cei de la USR PLUS.
Noi tensiuni au apărut în coaliția de guvernare pe fondul scandalului în care Florin Cîțu este implicat și care vizează arestarea sa în SUA, în urmă cu 20 de ani pentru consum sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, liderii USR PLUS au decis să nu susţină noul Plan Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) al Guvernului, în valoare de 50 de miliarde de lei.
Aceştia cred că acest tip de program poate duce la risipa banilor publici.
”Au fost numeroase anchete jurnalistice, numeroase cazuri în care am văzut că s-au plătit zeci de mii de euro pe toalete, s-au făcut tot felul de investiții care nu s-au dovedit utile pentru comunitățile rurale. Atunci, noi am cerut în ședința de guvern o evaluare a acestor programe, astfel încât să vedem și noi utilitatea lor, pentru că noi nu vom gira bătaia de joc față de banul public”, a declarat Cristina Prună.
The post Atac fără precedent la Cîțu: „Amestecă bețivăneala cu rectificarea” appeared first on Live Arad – Știri din Arad.