A început Bacalaureatul de toamnă, cu foarte mulți absențiLive Arad – Știri din Arad
Astăzi, 16 august 2021, a început Examenului național de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie. In județul Arad, pentru această sesiune s-au înscris 998 elevi.
La prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2021 (Limba și literatura română) au fost prezenți 329 de candidați (80,44% din totalul candidaților înscriși – 409): 221 candidați din promoția curentă, respectiv 108 din promoțiile anterioare. Proba s-a desfășurat astăzi, 16 august, în 7 centre.
Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
marți, 17 august – proba obligatorie a profilului
miercuri, 18 august – proba la alegere a profilului și a specializării
joi, 19 august – Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 31 august, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie 2021.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
The post A început Bacalaureatul de toamnă, cu foarte mulți absenți appeared first on Live Arad – Știri din Arad.