FCC Baschet UAV Arad şi-a aflat şi programul din campionat. Prima adversară este BraşovulLive Arad – Știri din Arad
Echipele din Liga Națională de baschet feminin și-au aflat atât adversarii din primul tur al Cupei României, cât și ordinea din Tabela Berger, după care se face programul din campionat. FCC Baschet UAV Arad a primit numărul 1 la tragerea la sorți. Astfel, „galben-albastrele” vor debuta în noua ediție de campionat împotriva aceleiași echipe pe care au înfruntat-o la final de sezon trecut, Olimpia CSU Brașov. Dacă în luna mai se luptau pentru bronzul LNBF, adjudecat de arădence, cele două formații se vor întâlni în 3 octombrie în prima etapă a ediției 2021-2022 a Ligii Naționale. Federația a anunțat că toate meciurile din prima rundă se vor disputa sub formă de turneu, în aceeași locație, care urmează să fie anunțată. Se vrea ca acest turneu de deschidere să devină tradiţional, pentru a promova şi mai mult sportul cu mingea la coş. Runda inaugurală mai programează meciurile: CSM Alexandria – Rapid București, CSM Târgoviște – BC Sirius Târgu Mureș, CSU Alba Iulia – ACS KSE Târgu Secuiesc, ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe – ACS Triumf Botoșani, Phoenix CSU Simona Halep Constanța – CS Universitatea Cluj-Napoca și Agronomia București – CSM Satu Mare. FRB a anunţat că din această stagiune se revine la etape săptămânale, dacă nu vor apărea alte modificări legate de pandemia de coronavirus şi restricţii.
În etapele 7, 10 şi 12, cele mai tari dueluri!
În etapa a doua, FCC Baschet UAV Arad se va deplasa la Rapid București, după care urmează primul meci acasă, cu Sirius Târgu Mureș, revenită în prima ligă după un an de pauză. În runda a patra, jucătoarele lui Jose Araujo se vor întâlni din nou cu ACS KSE Târgu Secuiesc, adversara cu care vor începe sezonul, în cupă. În etapa a cincea, la Arad va sosi ACS Triumf Botoșani, marea noutate din acest sezon al LNBF. În runda a şasea, „galben-albastrele” se vor deplasa la Universitatea Cluj-Napoca, după care vor primi vizita vicecampioanei CSM Satu Mare. În etapa a opta, arădencele merg la Agronomia București, în a noua primesc vizita celor de la Phoenix CSU Simona Halep Constanța, pentru ca în a zecea să joace pe terenul campioanei “en-titre”, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. Urmează, apoi, etapa a 11-a, când FCC Baschet UAV Arad are meci acasă cu CSU Alba Iulia, echipă care revine în competiție după trei sezoane de pauză. În penultima etapă a turului, „galben-albastrele” se deplasează pe terenul celei mai mari rivale, CSM Târgoviște, urmând să încheie turul acasă cu CSM Alexandria.
The post FCC Baschet UAV Arad şi-a aflat şi programul din campionat. Prima adversară este Braşovul appeared first on Live Arad – Știri din Arad.