PSD, principalul aliat al celui mai slab prim ministru din istorieLive Arad – Știri din Arad
Dan Barna a susţinut joi seară că moțiune de cenzură pe care partidul pe care îl conduce a depus-o alături de AUR va fi blocată.
Scenariul lui Dan Barna. Acesta a adăugat că cel mai probabil procesul va fi întrerupt de ”acest bloc solidar Florin Cîţu – Marcel Ciolacu, PNL – PSD”.
„Mi-aş dori ca marți să se voteze moțiunea de cenzură. Din ce am văzut în Parlament, acest bloc solidar Florin Cîţu – Marcel Ciolacu, PNL – PSD, bloc împreună, probabil că va bloca, am o prezumție că asta se va întâmpla şi cu votul moțiunii de miercuri. Eu cred că moțiunea nu va ajunge la vot, va fi blocată. Eu sper ca cei doi președinți să înţeleagă cât de important este, dincolo de agenda lor personală, cât de important este ca această Constituție pe care o avem, să fie respectată.
Suntem într-un cadru de încălcare grosieră a Constituției. Dacă va ajunge să fie votată, oricare va fi rezultatul, vom fi în consecință. Dacă Guvernul rămâne în picioare, foarte bine, suntem în opoziție şi avem un guvern minoritar susținut de PSD, e o realitate. Dacă moțiunea va fi votată şi Guvernul Cîţu pică, așteptăm un nou premier. Acestea sunt variantele.
Mă aștept, ca să fiu transparent şi să fiu sincer până la capăt, mă aștept ca acest vot să nu se întâmple dintr-un motiv sau altul. Noi vom face tot ce depinde de noi, dar în realitate mă aștept ca el să fie blocat de această coaliție care funcționează acum, Florin Cîţu cu Marcel Ciolacu”, a declarat Dan Barna.
The post PSD, principalul aliat al celui mai slab prim ministru din istorie appeared first on Live Arad – Știri din Arad.