Viceliderul a defilat la Arad, „studenţii” lui Grindei au rezistat doar 20 de minuteLive Arad – Știri din Arad
CS Universitatea Arad a început partea a doua a Diviziei Naţionale de rugby cu un duş rece. Într-un meci din etapa a zecea de campionat, disputat pe terenul din Sânnicolau Mic, viceliderul RC Bârlad a defilat în faţa „studenţilor” lui Marian Grindei, inferiori la toate capitolele, dar mai ales la cele ale bugetului, condiţiilor şi valorii lotului. Și, totuși, meciul a început bine pentru gazde, care conduceau cu 5-3 după aproape 20 de minute. Burai a fost cel care a reușit un eseu în contul arădenilor, dar oaspeţii au întors fără mari probleme scorul până la pauză, când era 8-22. Pentru elevii lui Grindei a mai punctat Szucs, din lovitură de pedeapsă. Repriza secundă a curs într-o singură direcţie, spre buturile Aradului, iar scorul avea să ia proporţii, 15-76 la final.
Două eseuri în contul arădenilor, reuşite de Burai şi Zaharescu
Zaharescu a mai reușit un eseu pentru arădeni, iar Szucs a transformat-o. Roșian, Gabor, Marinca – Bradu, Pintea – Postolachi, Anton, Argintaru – Perici, Rose – Burai, Iștoc, Morcan, Țepurică – Szucs a fost primul „15” al CS Universitatea, pe parcurs mai intrând pe gazon: Grindei, Popescu, Pasztor, Erdei, Zaharescu. După acceastă rundă, moldovenii au preluat şefia în liga secundă, cu 38 de puncte, dar şi un meci mai mult disputat decât a doua clasată, Ştiinţa Petroşani, care a stat în weekend. Aradul e pe 7, cu zece puncte, iar etapa viitoare joacă la Galaţi, sâmbătă, de la ora 10.
The post Viceliderul a defilat la Arad, „studenţii” lui Grindei au rezistat doar 20 de minute appeared first on Live Arad – Știri din Arad.