25 noiembrie 2024

Marius Copil şi colegii de naţională şi-au aflat următoarea adversară din Cupa DavisLive Arad – Știri din Arad

România va întâlni Peru, în barajul Grupei Mondiale I a Cupei Davis. Meciul va avea loc în România la sfârşitul lunii noiembrie 2021. La Londra, la sediul Federaţiei Internaţionale de Tenis, a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor de baraj din Grupa Mondială I a Cupei Davis. România, care nu a fost cap de serie la această tragere la sorţi, va juca acasă, cu Peru, meciul urmând a avea loc în 26-27 sau 27-28 Noiembrie 2021. Echipa care va câştiga această întâlnire va juca anul viitor, în Calificările Cupei Davis. Vă reamintim că România a dispus de Portugalia cu 3-1, în primul tur al Grupei Mondiale I din Cupa Davis.

Arădeanul Marius Copil (30 ani, 248 ATP), principala „rachetă” a reprezentativei noastre, a contribuit la toate punctele victoriei, câştigându-şi ambele meciuri de simplu dar şi pe cel de dublu, în tandem cu Horia Tecău! După isprava din Cupa Davis, Copil a fost eliminat în primul tur al turneului challenger Ţiriac-Năstase, de la Bucureşti. Tenismenul legitimat la CS Dinamo a cedat în două seturi, 4-6, 4-6, în faţa cehului Vit Kopriva (24 ani, 199 ATP).

The post Marius Copil şi colegii de naţională şi-au aflat următoarea adversară din Cupa Davis appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *