23 noiembrie 2024

Punct miraculos în fieful „câinilor”, în zece oameni: Miculescu a adus egalarea la ultima suflare!Live Arad – Știri din Arad

UTA a scos un punct miraculos astăzi, în „Ştefan Cel Mare”, echipa lui Laszlo Balint având meritul de a domina Dinamo şi de a reveni de la 0-2, în inferioritate numerică! Sigur, la revenirea arădenilor au „contribuit” din plin şi dinamoviştii, care la 2-1 au ratat ocazii rarisime, dar şi UTA a avut şansele ei, iar la final, cu un noroc incredibil, a egalat la ultima fază, prin „internaţionalul” de tineret David Miculescu. Practic, utiştii i-au stricat debutul lui Mircea Rednic pe banca tehnică al lui Dinamo, „Puriul” semnând un contract cu echipa din „Groapă” chiar vineri, cu o zi înaintea meciului. Aflat la al cincelea mandat în „Groapă”, Rednic şi-a pus deja amprenta pe jocul echipei, dar nu a reuşit să rezolve şi blocajul mental al „câinilor”, care s-au jucat nepermis cu ocaziile. Torje a deschis scorul în minutul 7, cu un şut deviat din centrul careului, după ce Itu l-a lăsat pe drum pe Isac şi a centrat decisiv. Apoi, tot Torje, cu capul şi Sorescu, singur cu Iacob, au irosit două ocazii uriaşe pentru Dinamo, care a iertat-o pe UTA de 2-0. Ocaziile se puteau răzbuna în minutul 26, când Antal a reluat în bară din doar câţiva metri. Arădenii au dominat în prima repriză, dar au găsit greu drumul spre poartă, doar un şut al lui Batha dându-i emoţii până la pauză lui Iliev. În prelungirile primei părţi, albanezul a fost eliminat pentru o lovitură cu cotul aplicată la gât lui Torje, centralul Marian Barbu având de luat o decizie la limită. A acordat până la urmă roşu, fiind influenţat poate şi de jocul dur al mijlocaşului de la UTA din alte partide, când a scăpat neavertizat. Balint a riscat pe cartea atacului şi i-a introdus la pauză pe Miculescu, care avea să devină eroul „Bătrânei Doamne” şi pe Dangubic.

Batha plăteşte jocul dur, dar UTA a revenit incredibil de la 0-2, în inferioritate!

Mitanul secund a început prost pentru UTA, care a luat gol în minutul 52, după un penalty transformat de Sorescu şi scos de Filip, faultat clar în careu de Shlyakov. Deşi alte echipe se consolau probabil cu înfrângerea, UTA a crezut în continuare în ea şi a presat chiar şi în zece oameni. Shlyakov şi Roger au semnat o dublă şansă în minutul 57, când Iliev a scos incredibil, dar golul a căzut până la urmă cinci minute mai târziu, când Miculescu a marcat de la pământ, cu stângul, pe lângă Iliev, bulgarul salvând încă o dată la şutul lui Ubbink şi apoi la reluarea cu capul al aceluiaşi Miculescu. Nu a mai avut ce face însă la execuţia din doi metri a fotbalistului de UTA, care a speculat faptul că Grigore a dormit în ghete. Oamenii lui Balint au riscat apoi totul, lăsând spaţii mari în apărare, dar Dinamo nu a ştiut nici aşa să profite. Sorescu şi-a mai trecut în cont o ratare mare în minutul 66, când Iacob a salvat in extremis, dar ocazia meciului şi poate a campionatului s-a consemnat în minutul 76, când Sorescu şi Moldoveanu au scăpat singuri cu portarul UTA-ei, primul i-a pasat nou intratului, iar acesta în loc să pună latul cu poarta goală a preluat şi apoi a tras în blocajul lui Shlyakov, care a scos fantastic de pe linie!!!! Scăpată din aceste momente dramatice, UTA a continuat să spere şi să arunce mingi spre careul lui Iliev.

Moldoveanu a ratat ocazia campionatului! Miculescu, eroul UTA-ei şi coşmarul „câinilor”!

Au venit prelungirile, Amzar a nimerit bara în minutul 93, iar cum fotbalul te pedepseşte dacă nu marchezi din atâtea şanse, ocaziile s-au răzbunat pentru „câini” exact la ultima suflare, când UTA a egalat miraculos, după un noroc cum rar se poate vedea pe un teren de fotbal: Shlyakov a pătruns spre careu, Filip a respins în forţă în același jucător rus, mingea a ajuns cu noroc în mijlocul careului la Miculescu, între cinci dinamovişti şi acesta nu l-a iertat pe Iliev, 2-2! Utistul devine o “bestia nera” pentru Dinamo, el marcând al treilea gol la rând în “Ştefan Cel Mare”, după reuşita de trei puncte din play-out-ul stagiunii trecute. Un egal mare pentru UTA, raportat la numărul de ocazii, dar un rezultat pe undeva slab, având în vedere că  Dinamo venea după şapte eşecuri la rând şi traversa o formă execrabilă. Revenirea lui Rednic i-a revitalizat însă pe “câini”, dar doar parţial, punctul obţinut fiind ca şi un eşec. Susţinută şi la Bucureşti de circa 30 de suporteri, UTA ratează şansa de a urca pe loc de play-off şi foarte probabil va încheia runda tot pe locul 8. Urmează o pauză de două săptămâni, ca urmare a meciurilor echipelor naţionale, iar UTA are timp suficient să pregătească meciul de acasă cu FCU Craiova.

(foto: Sport Pictures, Răzvan Păsărică)

Formaţii:

Dinamo: Iliev – Radu, Grigore, R.Popa, Filip – Itu (65 Moldoveanu), Răuță, Torje (83 Amzar) – Sorescu, Ivanovski (78 Ţîră), Bani (46 Creţu, 83 Dudea). Antrenor: Mircea Rednic

UTA: Fl.Iacob – Baravykas (80 Bustea), Erico, Benga, Shlyakov – Batha, Isac (46 Vorobjovas) – Antal (46 Dangubic), Ubbink, Roger – Hora (46 Miculescu) Antrenor: Laslzo Balint

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș) – Valentin Avram și Andrei Constantinescu (ambii din București). Observator FRF: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe). Observator LPF: Romulus Chihaia (București).

 

The post Punct miraculos în fieful „câinilor”, în zece oameni: Miculescu a adus egalarea la ultima suflare! appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *