22 noiembrie 2024

Daniela Dodean se retrage în glorie de la naţională, cu titlul de vicecampioană europeană pe echipe!Live Arad – Știri din Arad

Naţionala feminină a României este vicecampioană continentală la tenis de masă, după ce a pierdut astăzi cu 1-3 în finala cu Germania, din cadrul Campionatelor Europene pe echipe de la Cluj-Napoca. Singurul punct al „tricolorelor” a fost adus în ultimul act de arădeanca Dana Monteiro Dodean, care a terminat neînvinsă competiţia! România şi Germania se cunoşteau foarte bine, cele două reprezentative de top de pe continent înfruntându-se de mai multe ori în ultimul act în cadrul Campionatelor Europene. Nemţoaicele aveau 2-1 la general în finalele cu România, dar la Cluj s-au prezentat fără principalele lor jucătoare, Petrissa Soljia, locul 17 mondial, Ying Han, a 20-a jucătoare a lumii şi Xiaona Shan, pe 37 în lume. Practic, Germania a venit la această ediţie aproape cu o garnitură secundă, fiind pentru prima oară când aliniază o echipă formată exclusiv din jucătoare europene, fără nicio chinezoaică în lot. Finala a început cu meciul vedetă, dintre Bernadette Szocs, locul 25 mondial şi Nina Mittelham, poziţia a 33-a în lume, un duel foarte disputat şi cu dese răsturnări de scor. După ce a întors spectaculos în semifinala cu Franţa, jucătoarea noastră a pierdut de data asta dramatic, un meci pe care l-a avut în mână, la 2-2 la seturi şi 9-6 în decisiv, nemţoaica revenind incredibil şi câştigând cu 12-10 şi 3-2 la seturi! Eliza Samara, pe 30 în lume, a fost surprinsă în meciul doi de Sabine Winter, locul 117 în ierarhia mondială, deşi românca a câştigat toate întâlnirile directe de până acum. Cu un joc precis şi neaşteptat de agresiv, nemţoaica a câştigat primele două seturi la 6 şi la 9. Samara a avut o tresărire de orgoliu în setul trei, a avut minge de set, la 10-9, dar a cedat presiunii şi a fost învinsă cu 0-3! La masă a urmat, apoi, arădeanca Daniela Monteiro Dodean, care ambiţioasă şi luptătoare precum o ştim, a reuşit să treacă peste accidentarea la umăr de sâmbătă, dorindu-şi neapărat să joace şi în ultimul act al Europenelor, mai ales că avea patru victorii la rând la această ediţie.

Dodean a demonstrat încă o dată că este o campioană veritabilă: victorii pe linie la Europene!

A 108-a jucătoare a lumii, Dodean trebuia să ţină România în lupta pentru aur în faţa celei mai slab clasate jucătoare germane, Chantal Mantz, locul 198 mondial. Dodean pornea cu prima şansă, deşi era primul meci direct dintre cele două, iar jucătoarea noastră venea după o seară grea de tot, cu o vizită nedorită la spital în urma problemelor medicale din semifinala cu Franţa. A fost 1-1 după primele două seturi, ambele jucătoare câştigând la 7. Mantz a copiat strategia lui Winter, a mizat totul pe cartea atacului şi ajutată şi de noroc, cu câteva mingi la limită, s-a impus în setul trei la 8, punând enervant de multe mingi pe masă. Era 2-0 la general şi 2-1 la seturi pentru Mantz, iar nemţoaicele erau la un singur set de titlul european. Doar că în faţa lor stătea un munte de voinţă şi determinare, iar campioana noastră ne-a obişnuit de-a lungul timpului cu astfel de victorii memorabile, în momente decisive la marile competiţii! Dana s-a remontat excelent şi a fost autoritară în setul patru, câştigat la 5. Setul decisiv avea să fie fabulos, arădeanca a condus cu 6-1 şi 9-4, dar nemţoaica nu a cedat şi a revenit la 9-7. A urmat, apoi, o minge incredibilă, poate cea mai frumoasă a campionatului, cu o Dodean finalizând extraordinar după ce adversara ei dădea impresia că poate pune totul pe masă. Dana nu a ratat prima minge de meci şi s-a impus la 7 şi 3-2 la seturi, reuşind să încheie neînvinsă Europenele, cu cinci victorii din tot atâtea meciuri! Un parcurs de mare campioană, care ne scuteşte de prea multe comentarii. La final, a căzut în genunchi de fericire şi a fost aplaudată la scenă deschisă de spectatori. România rămânea în joc, dar Samara trebuia să egaleze la general în faţa unei jucătoare în mare formă, Nina Mittelham.

Nemţoaicele au fost mai motivate şi mai bune, chiar şi fără chinezoaicele naturalizate

Avea să fie un meci foarte echilibrat şi decis şi acesta în decisiv, după 2-2 la seturi. Samara a început bine, a condus cu 1-0 şi 2-1, dar nemţoaica s-a ţinut bine şi a profitat de greşelile Elizei şi având nervii mai tari, pentru un 2-3 incredibil! Germania ia titlul european, dar România obţine oricum un rezultat deosebit, medalia de argint fiind o performanţă notabilă. Pentru „tricolore” a fost a şasea finală europeană la rând, primele pierdute, dar apoi următoarele două câştigate, în 2017 în Luxemburg, când au învins redutabila Germanie şi în 2019, la Nantes, unde s-au impus în faţa Portugaliei! Bucuria acestei noi performanţe a fost învăluită la final şi de lacrimile arădencei Daniela Monteiro Dodean, care şi-a anunţat retragerea din echipa naţională, după 21 de ani de mari performanţe şi bucurii. O retragere practic în glorie, cu titlul de vicecampioană şi victorii pe linie la această ediţie a Europenelor! Ajunsă la 33 de ani şi devenită mămică, Dana a decis să spună „pas” la prima reprezentativă, hotărându-se să se dedice în următorii ani mai mult familiei. Familia Danei a susţinut-o admirabil şi la acest ultim Campionat European sub culorile echipei naţionale din tribunele BT Arena, iar fratele ei, Cristian, antrenor coordonator al secţiei de tenis de masă a CSM Arad i-a pregătit un frumos cadou, dedicându-i la finalul competiţiei un banner superb, pe care se putea citi: „Campioana inimilor noastre! După 21 de ani de strălucire sub tricolor, o stea a tenisului de masă românesc se retrage în glorie. Mulţumim pentru tot, Daniela Dodean Monteiro!”

Dana Dodean, palmaresul celor 21 de ani sub tricolor!

Dana Dodean a debutat în 2000 sub culorile naţionale, iar de atunci au urmat performanţe pe bandă rulantă şi o carieră presărată cu o salbă de titluri şi medalii internaţionale. În perioada 2000-2006 a fost multiplă campioană europeană la cadete şi junioare în toate probele, are un loc 1 la Cupa Mondială juniori (finala Pro Tour), patru medalii de bronz la Mondialele de juniori, în perioada 2004-2006, a câştigat 15 openuri de juniori şi U21, apoi au venit performanţele la nivel de senioare: un loc 5 la Mondialul din 2018, plus titluri şi medalii la Campionatele Europene, după cum urmează: 2008, medalie de bronz cu echipa, în 2009 campioană europeană la dublu fete, un an mai târziu a luat argintul cu echipa şi bronzul la dublu fete, în 2011 are din nou argint cu echipa României şi vicecampioană continentală la dublu fete, în 2012 campioană europeană la dublu feminin, în 2013, vicecampioană europeană cu echipa, în 2015 vicecampioană europeană cu echipa, în 2016 campioană europeană în premieră, la dublu mixt, alături de soţul său, Joao Monteiro şi medaliată cu bronz la dublu feminin, iar în 2017 şi 2019 campioană europeană cu echipa.

Titluri europene şi patru participări olimpice la rând! A scris istorie alături de soţul Joao

De asemenea, are trei clasări pe locul 5 şi un loc 7 la Jocurile Olimpice, din patru participări la rând alături de echipa României. Mai are un loc 1 cu echipa la Jocurile Europene din 2019. Toate aceste rezultate i-au adus Danei Dodean şapte ani la rând titlul de cea mai bună sportivă a Aradului, performanţă probabil care va rămâne neeagalată! Aşadar, o retragere în glorie de la naţională pentru o campioană absolută a sportului arădean şi românesc şi un model deosebit de profesionalism şi succes în sportul de mare performanţă. Dana va continua să joace la echipa de club, actualmente Saint Quentin (Franţa) şi probabil şi la openurile internaţionale sau chiar în competiţii naţionale pentru CSM Arad, urmând să ne încânte şi în continuare cu prestaţiile sale remarcabile. Ne-a dezvăluit că îşi doreşte în scurt timp şi o academie de tenis de masă în Arad, iar asta nu poate decât să ne bucure şi să ne facă să sperăm că peste ani va mai apărea o altă Dana Dodean, despre care să scriem la superlativ.

Dana Dodean, cu lacrimi în ochi la final: „Este ultima competiţie pentru mine la naţională!”

„Ne mândrim cu acest argint, deşi puteam obţine mai mult. Nu trebuia să ne descurajăm după primul meci, am simţit că şi antrenorul a fost descurajat şi nu cred că a fost bine asta, sper să nu se mai repete greşelile pe viitor. Sunt cu lacrimi în ochi pentru că a fost ultima competiţie pentru mine la naţională, nu este voinţa mea, dar sunt forţată să mă retrag! În primul rând e vorba de fetiţa mea, care e pe primul plan pentru mine şi din păcate antrenorul nu mă înţelege şi nu pot respecta programul impus aici, la naţională. Dacă lumea ar fi mai înţelegătoare ar fi mai bine. Mă bucur însă că m-am retras în glorie!”, a spus Dodean la final, cu lacrimi în ochi.

The post Daniela Dodean se retrage în glorie de la naţională, cu titlul de vicecampioană europeană pe echipe! appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *