24 noiembrie 2024

Dan Petrescu: „Am rămas impresionat de UTA, nimeni nu cred că va mai câştiga la Arad!”Live Arad – Știri din Arad

CFR Cluj s-a impus după un eurogol marcat de Alex Chipciu, dar gazdele au ratat ocazii uriașe după pauză.  A fost o victorie norocoasă, trebuie să recunoaștem. Dar aveam nevoie şi de norocul ăsta, iar câteodată norocul ţine şi cu cei care muncesc. Putem spune că s-a întors roata, după ce în sezonul trecut UTA a ajuns o dată la poartă la noi acasă şi ne-a bătut, noi ratând o mulţime de ocazii. Am întâlnit un adversar foarte puternic pe teren propriu, ne-au dominat în repriza a doua. Nu ăsta era planul, nu așa trebuia să jucăm. Atât au putut jucătorii care au intrat, am avut soluții puține pe bancă. N-am avut soluții de atac, ca să marcăm și al doilea gol. Urmează meciuri grele, echipa a părut obosită în repriza a doua și am scos un 1-0 incredibil. Nu cred că altă echipă din România va mai câștiga la Arad. Am rămas impresionat de UTA, dar și de jucătorii noștri care au muncit enorm.

„O victorie norocoasă, dar aveam nevoie de norocul ăsta!”

Trebuie să ajungem la poartă, să avem ocazii, nu-mi place așa! Dacă joci cu Sevilla poți arăta așa, dar altfel nu. Sper să jucăm și mai bine în atac după ce se vor întoarce atacanții, acum nu avem cu cine. Sper ca jucătorii să nu se mai accidenteze pe la echipele naționale, toți care merg la echipele naționale se întorc accidentați. Cu aşa public tot să joci, practic i-au împins de la spate, nu mă mir că UTA nu a pierdut până acum acasă. Este incredibil cum şi-au susţinut echipa, bravo lor! E democraţie, normal că unii mai fluieră sau înjură, alţii ne aplaudă, suntem obişnuiţi şi mergem mai departe, a spus Dan Petrescu, după victoria cu UTA.

The post Dan Petrescu: „Am rămas impresionat de UTA, nimeni nu cred că va mai câştiga la Arad!” appeared first on Live Arad – Știri din Arad.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *