Pe Balint nu îl încălzesc aprecierile clujenilor: „Ne-a lipsit inspiraţia, în clasament nu am acumulat nimic”Live Arad – Știri din Arad
Laszlo Balint și-a felicitat jucătorii pentru modul în care au abordat meciul cu CFR Cluj, dar este nemulțumit şi dezamăgit de rezultat și de faptul că UTA a ieșit din zona locurilor de play-off, în Liga 1. „Felicit adversarul, și-a atins obiectivul. Au câștigat cele trei puncte. Eu sunt mulțumit de efortul băieților și de modul în care au interpretat planul tactic pentru un meci contra campioanei. Cred că a văzut toată lumea că am dominat campioana aproape de la un capăt la altul. Jocul a fost decis de un jucător care are un CV important, un salariu important, nu degeaba. Era greu să revenim. Știam foarte bine că CFR este o echipă extrem de pragmatică. Cred că ne-a lipsit un pic de inspirație. Mă bucur că Dan Petrescu a apreciat jocul nostru, dar în clasament nu acumulăm nimic, iar asta e o problemă.
Am ieșit din zona locurilor de play-off, iar acum ne așteaptă un meci greu, cu Dinamo, o echipă rănită, în căutare de puncte. E important să ne regrupăm, să fim pozitivi, așa cum am fost azi. Am încercat să producem fotbal și să câștigăm„, a spus Laszlo Balint, după meci. UTA, care a fost eliminată din Cupa României, a coborât pe locul 7 în Liga 1, cu 16 puncte strânse în 10 etape. În runda următoare, arădenii vor juca pe terenul lui Dinamo.
The post Pe Balint nu îl încălzesc aprecierile clujenilor: „Ne-a lipsit inspiraţia, în clasament nu am acumulat nimic” appeared first on Live Arad – Știri din Arad.